,,Mângâiați-i pe părinți”
Necunoscuți, devenind și mai străini,
Și-n zilele cu ploi, și-n zilele cu soare,
Trecând pe străzi țesute veșnic cu venin,
Doar un oarecare a fost fiecare.
Lacrimile lor nu sunt nimic
În aerul ce-și zbate duhul răcit în frunze,
Doar aburi ce se-oglindesc în ochelarii
Orbilor ce-ntind mâinile la povești.
Iubirile, toate – toate – rămân din nou orfane,
Din ce în ce mai des, din ce în ce mai mult…
Iar dorul stă de veghe la colțurile străzilor,
Plângându-le părinții ce s-au sinucis tăcând.
CECILIA GHEORGHE
(sursa foto: www.merdeka.com)
