Select Page

„There’s a Gipsy in All of Us”. Conceptul de „rromano rat” și rromii invizibili din jurul nostru

„There’s a Gipsy in All of Us”. Conceptul de „rromano rat” și rromii invizibili din jurul nostru

 

Haideți să ne imaginăm următoarea situație: într-o clasă de liceu, la serviciu sau pur și simplu într-o gașcă de prieteni ori cunoștințe, vine vorba de rromi. Fie că se declanșează o dezbatere bazată pe stereotipurile negative sau experiența personală a cuiva, fie că subiectul discuției devin anumite obiceiuri, mentalitatea ori niște curiozități din viața rromilor. Și uite-așa, încetul cu încetul, cu condiția ca toți acești oameni să fie suficient de curajoși și sinceri, se află că aproape fiecare dintre ei are o strânsă legătură (sau chiar mai multe) cu lumea rromă: originile genetice, fie ele și mai distante, poate abia la nivelul legendelor familiale; rudeniile dobândite prin alianță; prieteni, vecini, colegi de etnie rromă sau un simplu interes față de acest popor, istoria, cultura, mentalitatea lui. Asemenea situații, deloc excepționale și extrem de variate în viața reală, ne arată faptul că rromii nu (mai) sunt o comunitate restrânsă, izolată și omogenă (precum o văd majoritatea nerromilor), care diferă la maxim de populațiile majoritare și reprezintă o țintă numai bună pentru tot felul de xenofobii și stereotipuri (care, bineînțeles, încă mai persistă, dar sensul existenței lor devine cu atât mai absurd, cu cât înțelegi mai mult lucrurile explicate în acest articol).

Istoria rromilor ne arată că bafta [1] nu a fost întotdeauna de partea lor: au sosit în Europa într-un moment oarecum inoportun, când marea migrație a popoarelor deja se terminase și mai toate nișele existențiale pentru un trai cât de cât stabil pe continent fuseseră ocupate. Prin urmare, rromii nu au avut de ales decât să-și ducă mai departe stilul de viață nomad, îndeletnicindu-se în continuare cu aceleași meserii tradiționale, aduse din Asia, pentru a supraviețui. Însă, oricât de utile și indispensabile ar fi fost aceste meșteșuguri pentru popoarele băștinașe, nu erau în stare să combată legea nescrisă a xenofobiei medievale: acela care nu era statornic, ci nomad, care nu ara pământul, nu creștea livezi și nu avea o casă a lui – era privit ca „celălalt”, om nu neapărat de evitat cu orice preț, dar în care nu poți avea încredere, care, cel mai probabil, nu e cinstit și trăiește potrivit altor legi decât cele din comunitatea ta (a oamenilor sedentari). Atitudinea aceasta a și generat majoritatea prejudecăților și stereotipurilor ce vizează etnia rromă, întâlnite până în ziua de azi, în secolul XXI, când ni s-ar părea că am lăsat mentalitatea medievală undeva în trecutul îndepărtat, odată cu dispariția ciumei din Europa.

Noțiunea de rromano rat (“sânge rrom”), des întâlnită în articolele și dezbaterile pe subiecte rrome, de exemplu, din spațiile ceh/slovac sau rusofon, este aproape inexistentă în discursul rrom din România, însă fenomenul în sine este mai mult decât prezent aici, luând în considerare cei 500 de ani ai sclaviei rromilor în Principatele Române, politica de asimilare forțată din Austro-Ungaria secolelor XVIII-XIX și alte evenimente istorice mai recente. Această sintagmă, rromano rat, din limba rromani, înseamnă o persoană care are moștenirea genetică rromă, cu alte cuvinte, este de origine etnică mixtă, având, printre altele, și rădăcini rrome (de regulă, mai puțin de jumătate; pentru cei care sunt rromi pe jumătate există un termen mai precis –  poshrat [2]).

Pe internet circulă nenumărate liste cu numele celebrităților care au sau ar avea origini rrome, multe dintre care fiind presupuse sau cu probe dubioase, cum ar fi Andrea Pirlo ori Delia Matache. În urma studierii mai multor biografii, am reușit să stabilesc câteva exemple sigure de rromano rat și poshrat: matematiciana rusă Sofia Kovalevskaia, actrița americană Rita Hayworth, cântăreața olandeză Mariska Veres sau colega ei de breaslă din România Nicole Cherry, cazurile fiind, de fapt, mult mai des întâlnite. Și, ironic, în timp ce unii oameni de artă și activiști civici își inventează „sângele rrom”, falsificând propriile biografii, mii de cetățeni simpli, nefaimoși, sub presiunea stereotipurilor negative își ascund această origine.

Mai mult decât atât, mai există și conceptul de „rromano ilo” (inimă/suflet de rrom) – persoană fără origini rrome care se simte rrom(-ă). Bineînțeles că cei care se dau drept rromi nejustificat și doar pentru profit material sau de reputație nu se pot numi rromano ilo; în schimb, mulți s-ar putea întreba de ce unii reprezentanți ai etniilor majoritare aleg să se identifice cu niște culturi „inferioare” și „marginale”, precum cea rromă, neavând niciun motiv practic. Haideți să încercăm să ne lămurim.

Activista intersecțională Ayman Eckford vorbește despre cele patru căi prin care o persoană își poate dezvolta apartenența culturală:

1) cea mai „tipică” – prin imitație (de cele mai multe ori, în felul acesta copilul asimilează cultura familiei sale sau cea majoritară din țara/regiunea sa, însă în anumite cazuri, mai ales la persoanele neurodiverse, mecanismul imitației funcționează mai slab și poate duce la neînsușirea culturii dominante, cultura lor proprie formându-se, până la urmă, pe baza mai multor informații aflate din surse diferite și a preferințelor personale);

2) a doua cale este reprezentată prin cazurile în care persoana nu se identifică cu cultura dominantă, fiindcă nu se regăsește în ea, și își caută o altă cultură în contextul căreia s-ar simți mai armonios (se poate întâmpla atât conștient, cât și absolut inconștient);

3) al treilea tip de autoidentificare culturală poate fi întâlnit la oamenii crescuți într-un mediu multicultural, când, din diverse motive, cultura majoritară (cea a părinților/părintelui, după caz) cedează locul altei culturi – a celuilalt părinte, a bonei, a prietenilor de familie de care copilul era foarte apropiat. Asemenea cazuri sunt destul de rare din cauza presiunii monopolizante a culturilor dominante, însă pot fi întâlnite;

4) a patra cale este, probabil, cea mai „atipică” și foarte rar întâlnită: prin respingerea propriilor trăsături fizice, tradițional atribuite anumitor tipuri etnice sau populaționale (fenotipuri). Este posibil să fie o variație a dismorfofobiei – tulburare psihică caracterizată prin preocuparea extremă pentru un anumit defect fizic imaginar (sau un defect fizic minor). Persoanele care trec prin această experiență sunt convinse că înfățișarea lor trebuie să fie altfel și încep să imite reprezentanții acelei culturi care, din punctul lor de vedere, arată „corect”, „potrivit”. Cu cât mai devreme o persoană va începe să imite cultura alternativă, cu atât mai bine și natural o va asimila.

Ayman Eckford menționează că, de asemenea, pot exista și alte căi de formare a identităților culturale alternative și, bineînțeles, combinații dintre mai multe tipuri. Lăsând deoparte conceptul apropierii culturale (extrem de important, adesea controversat și foarte dependent de contextul geografic, istoric, economic etc., ar merita mai multă atenție, dar nu în cadrul acestui articol), cred că persoanele rromano ilo trebuie, în mare parte, să fie considerate aliate ale rromilor și emancipării lor și să aibă acces la informațiile relevante privind istoria și cultura rromilor, stereotipurile existente și raportul acestor stereotipuri cu realitatea.

Trăim vremurile marilor schimbări prin care trec și rromii. Mulți dintre ei (greu de crezut pentru unii neștiutori) au depășit demult stereotipurile majoritarilor: nu mai sunt nomazi, știu carte, sunt angajați sau antreprenori, termină școală, se îmbracă sobru și modern, nasc mai puțini copii și au grijă de ei în mod responsabil etc. Rromii și rromano rat se găsesc, de fapt, peste tot – la magazine și bănci, în școli, universități, instituții publice sau private și chiar și la conducerea unor state. Ei (noi) contribuie la mersul normal al lucrurilor din jur ca și oricine altcineva. Așa că, împotriva cui, de fapt, este îndreptat rasismul antirrom? Oare nu s-ar putea produce, odată cu eliminarea unui element social nedorit de majoritate, o eroare de sistem al umanității, în conformitate cu binecunoscutul „efect al fluturelui”? Sunt sigură că, dacă cei care încă mai trăiesc în plasa stereotipurilor și prejudecăților s-ar informa mai mult despre viața diferitelor comunități de rromi din țară și străinătate, despre originile rrome ale numeroaselor celebrități, despre valorile Rromanipen-ului (cultura tradițională rromă), despre rolul rromilor în economia societății preindustriale și influența lor asupra culturii mondiale, s-ar convinge că lumea fără rromi ar fi fost mult mai searbădă și tristă. Vreau să-mi termin articolul cu ultima întrebare adresată celor care încă n-au depășit propriul antițigănism: cum ați reacționa și ce ați face dacă ați afla, din senin, că cineva dintre strămoșii voștri era rrom? Dacă ați auzi că odată, o persoană de etnie rromă a salvat viața cuiva foarte drag vouă? Dacă, de curiozitate, v-ați face un test genetic (un serviciu din ce în ce mai căutat) și ați descoperi că aveți și „sânge rrom”?

Rromii nu sunt un element străin și izolat, rromii sunt printre noi și în noi.

OLGUȚA COVACI

 

[1] termen preluat din lucrările lui Raymond Buckland, cercetător și scriitor englez, născut din tată rrom și mamă englezoaică.

[2] baftă provine din limba rromani: baht „noroc, șansă, destin”.

                                                                                                                        

(foto: Marian Petre, “Familia” – Lemn si inox)

 

 

 

About The Author

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *