O horă din altă lume

Tablou

Ți-s ochii uscați și buzele aștern necuvinte. S-a așezat zăpada peste sătucul de munte din lumea pierdută. Trosnesc lemnele-n soba bătrână, la geam steluțe de gheață sclipesc. Ți-a înghețat sufletul de necuvinte, iar gerul pătrunde în oase. Un câine stingher, bătrânul Jundel, din curtea babei Chiva, străbate ulița pustie și urlă a frig și a iarnă. Ți-s ochii ațintiți doar în zare, spre lacul acum înghețat, unde… cândva i-ai promis răbdare și timp. Doi ochi aprigi, aprinși ca tăciunele-n miezul iernii, doi ochi mari și o lume enigmă, privesc dintr-un colț ce pare de basm.

Ți-ai încurcat pașii în fusta cea lungă, ce mătură ulița și fata se duce. Se duce, doi ochi ca tăciunii privesc în oglinda zăpezii și pașii-s grăbiți, amețiți, ca în dansul ce anima ulițele vara. O horă, o horă din altă lume.

Moș Iancu, pe prispa-nghețată, ridică aburi din pipă și lângă el, Azorel roade un os. Afară e atmosferă de iarnă rusească și poarta ogrăzii scârțâie, atrăgând atenția lui moș Iancu. Pe bătătura înghețată trosnesc pașii lui moș Florea. Sunt pași apăsați și deja moș Iancu știe că va fi rost de vorbă și de un cântec la nai.

Ți-s pașii afundați în zăpadă și blocurile gri ți-au furat și imaginea iernii visate. De fiecare dată aceeași plecare, aceeași privire și amintirea, ochii-tăciune. Te uiți în buzunar și dai de mahmudeaua ei, singura amintire a lumii tainice, magice, a lumii vii din care a coborât pentru o clipă.

Privește zăpada, atinge pașii ei pierduți în zarea mută, plimbă-te pe aleea necuvintelor și amintește-ți de ulița mută! I s-au încurcat pașii în volanele fustei cu flori de măceșe, i s-a amestecat vorba cu murmur de doină. Doi ochi ageri, doi ochi ca negrul cărbunelui din vatra bunicii. Mocnește focul, cojile de portocale s-au uscat pe sobă și împrăștie miros de vară. La geam arde o candelă, iar Maica Domnului veghează tăcerea odăii.

MARIA STĂNESCU

(sursa foto: www.romanialapas.ro)