Poezia și respirațiile

Poeziile se nasc între nimic și infinit
Acolo-și garează poeții ideile
Destinul le scârțîie ostenit
Arcuiește anii și reduce
secundele la jumătate
Numărând nesfârșitului
respirațiilor unei secunde
Număratul din doi în doi îi
copleșește
Se vor odihni la ultima
trecere, se bucură ei,
Vama are nevoie de trupuri
abandonate în poeme

Ca o echilibrare,
Cealaltă jumătate a
secundei
Refuză să afle versul de
sfârșit

Li se scutură rănile parcă
A tăciuni,
Și a sfârâit,
A vulcani stinși în propriile
vene,
Și a migrene
Răsădite în nimicuri
pământene

Acolo-și garează poeții
ideile
În vulcaniii ce se aprind în suflete
Le compun în emoții
pereche
Așa ni s-a dat, niciodată de
unul singur,
În doi respirațiile sunt mai
ușor de contorizat
Într-o perpetuă îmbrățișare
a nimicului în căutarea
Infinitului din noi!

ISABELA BRĂNESCU

(sursa foto: www.emaze.com)