Jalea mea

Jalea

Jalea mea
stă pe la colțul
caselor cu ferestre sparte
ea țipă într-un colț de pâine
și mușcă buzele rupte
de atâta nedreptate.

Jalea mea
mă doare
în lumina ochilor
și umblu așa desculț
cu tălpile icoanelor.
Arunc cu bani
pe la răscrucea drumurilor
și strigă din mahalale
la mine, foamea
strigă și lanțurile
și burțile goale.

De ziua romilor
țiganii stau în genunchi
că nu mai au picioare
au făcut din ele
cozi pentru steaguri
ca să vadă orbii
că suntem bine
cu noi și între noi,
au făcut lespezi
pentru casa morților

De ziua romilor
țiganii sapă gropi
ca să își îngroape soarta
Ei îl așteaptă pe Mesia
unul al lor
cu tot cu cruce
care să calce
și pe moartea lor.

De ziua romilor
e jale mare
se răsucește Dumnezeu
în cer
și pe pământ

cuțitele din rană plâng
o rană de jale.

MARIAN GHIȚĂ