eşti numai un organ al transportării

 

Nu este uşor să fii mâncat de poezie

 

orice dram de voință

pe care îl mai ai este cărămida care leagă

zidul către exterior. căderea în sine

lumea ta care are un rost.

şi ascuns în propria definiție

numai poezie vezi

 

te înconjoară şi te ridică mai sus

decât ridicarea

te coboară mai jos decât coborârea

totul este al ei

eşti numai un organ al sălăşluirii

eşti numai un organ al transportării

eşti numai eşti numai

 

în afara ei cândva visai la interiorul ei

în interiorul ei visezi renunțarea

la ea ca la o statuie de lut ars fără

viață la care te închinai

 

cât ai vrea acum să găseşti un loc

unde realitatea să fie realitate

şi de câte ori ai schimbat realitatea

un vinovat credea într-un zeu fals

 

cât ai vrea să fii mai rece

această inumană care se foloseşte

de propria ta umanitate pentru vectorii ei

cât ai vrea să nu fi început vreodată

să o iubeşti şi sălăşluirea întru ea

să nu îti fie un locaş al inadaptaților

 

ea nu a avut niciodată ceva sfânt

spre sfințenie erai numai tu

ea nu a avut niciodată povestea ei

a avut povestea celorlalți

pe care a acaparat-o ca o hoață de suflete

ea nu a avut nimic numai noi din

propriile bestialități am făcut-o frumoasă

i-am dăruit visele în care eram puternici

cu ajutorul ei

atât de slabi ajunseserăm încât cine mai era ca noi când ne lăsam cum iubiții peste ea fără sângerarea virginei.

 

ajută-ne Tu care nu ceri preț pentru bine

să scăpăm de ea şi acest drog

să-l înlocuim cu Tine predispusul

la Tine către noi

în asa fel încât această oroare

căreia îi spunem poezia să plece

cum a venit searbădă

într-o dimineață când ne auzeam

vorbind singuri

de dorul ei

 

EMIL-IULIAN SUDE

(sursa foto: www.saatchiart.com)