Autor: rromanovak

    „Unde vei muri tu, voi muri și eu și voi fi îngropată acolo. Facă-mi Domnul ce o vrea, dar nimic nu mă va despărți de tine în afară de moarte!” (Cartea Rut 1:16) … Cuvintele lui tăiau în carne vie: Spune, țigane, de ce-ai omorât-o? și sângera, dar gustul sângelui îi amintea doar de gustul cărnii ei, ca o fatalitate… Biciul șfichiuia pe pielea deja înroșită a umerilor, dar durerea îi făcea bine, știa că acolo sus, undeva, se vor revedea curând, la fel de frumoși, la fel de îndrăgostiți… Spune, cioară, ce ți-a făcut copila aia de-ai ucis-o cu...

  Ajuns la 66 de ani, domnul Mihalache nu se mai grăbea. Uneori i se părea straniu că a micşorat „strocul” dar ca să ascundă explicaţia mai serioasă, adică să pună faptul pe seama înţelepciunii datorată vârstei, el afişa un optimism pe care nu-l percepeai drept forţat şi rostea cu un zâmbet larg: „Am tot timpul din lume, un nemuritor nu are motive de grabă!” După ce bifase vestitele fixuri cu plantatul pomului, făcutul unui copil, construirii unei case şi scrierea unei cărţi, omul a privit în retrovizoare cu un ochi iar cu celălalt spre înainte. – Ţara asta...

  Ajunsesem la numărul 100 al revistei Vremea. Mătăsaru, noul nostru patron, luase hotărîrea să facă cu ocazia asta o petrecere cu tam-tam; scăpase revista de datorii și acum dădea bani cu ghiotura pentru această sindrofie nemaipomenită în tîrg: „M-ați costat un sfert de milion, mă, cu petrecerea asta!”, se alinta Mătăsaru cu grații de lebădă supraponderală. De fapt, ne reproșa așa, de sanchi, chiar el dorea o petrecere cît mai fastuoasă, ca să-și facă un nume bun în presă și, în general, între intelectuali – intrase în politică și avea nevoie. Pe atunci nu învățasem încă cu ce...