Autor: rromanovak

  Poeziile se nasc între nimic și infinit Acolo-și garează poeții ideile Destinul le scârțîie ostenit Arcuiește anii și reduce secundele la jumătate Numărând nesfârșitului respirațiilor unei secunde Număratul din doi în doi îi copleșește Se vor odihni la ultima trecere, se bucură ei, Vama are nevoie de trupuri abandonate în poeme Ca o echilibrare, Cealaltă jumătate a secundei Refuză să afle versul de sfârșit Li se scutură rănile parcă A tăciuni, Și a sfârâit, A vulcani stinși în propriile vene, Și a migrene Răsădite în nimicuri pământene Acolo-și garează poeții ideile În vulcaniii ce se aprind în suflete...

  Ta khonik na pucel man Kana tut penjardem me iekh khăr kărdem, Hai șărand neuo ande leste zinziardem… Ta bari holin kă hohaudilem, Hai amare droma phiulile. Ta khonik na pucel man: Kai jas, kon sean, soskă roues? Kindemas angrustea andar amare naia, Hai pakianem kă soldui kam acihias, Ta so bezea kă hohaudilem Hai amare droma phiulile. Telal iekh phabalin lulughiardo, Beșau zinziardo hai rouau. Me ajukărau te iakha te dikhau, Hai soldui o udar te putras. (cântec în dialectul ursăresc) *** Dar nimeni nu mă întreabă Când te-am cunoscut am construit o casă, Și am așezat...

  Paşi înceţi pe uliţă… Pietrele se onduleză după bătăile inimii tale. Totul e un cântec, e durere. Eşti fericită, deşi ai ochii umezi. Te privesc cum te apropii. Respiri speranţă, deşi nu ştii cum ai supravieţuit şi azi. Mă alătur trupului tău, e rece. Tu zâmbeşti. Vreau să te mângâi, să mângâi trupul plin de răni, să calc în picioare cuvintele ce te apasă. Te iau de mână. Soarele apune şi ştiu că mă vei adăposti la pieptul tău din nou. E gălăgie, dar m-am obişnuit… Sufletele ţipă când oamenii dorm, Dar astăzi durerea ta tace. IULIA CIRIP...

  Țiganca de la marginea pădurii nu e femeie, demon și patimă e nelumită… pe lângă ea, iubire nu e, descânt e din gură otravă și argint viu să mă-ncerce: ”…dac-ai simți căldura mea, n-ai mai fi om ci numai durere în fiece clipă, în fiecare loc și în toate câte sunt și cele care nu sunt să-ți găsești degrabă sau vreodată liniștea, ca flacără ce mistuie te-ar frige locul s-alergi mai repede la mine să te-aline apropierea mea, otrava să înghită ascultă-aici ghiocul și focul fremătând în el: că nu e dragoste a noastră, e numai jar dac-ai...