Până la Dumnezeu și încă…
Vişinel se scoală mahmur, iese afară pe urma făcută de câine, se opreşte la poartă, lângă locul unde câinele a îngălbenit spuza brumii, chibzuieşte cu mintea tulbure, apoi o ia pitit pe după gard, ca să nu-l vadă Mariţa, nevastă-sa „de-al doile”. Mai întâi se opreşte la privatizaţi şi bea cât are bani. Neostoindu-i-se setea lui cea mare, arşiţa ce i se urcă din măruntaie ca din fundul Gheenei, merge pe la gospodari şi bea în baza zilelor-muncă pe care urmează să le facă la primăvară. Pe urmă se întoarce acasă smintit şi ticăloşit cu asupra de măsură....
Read More